Deși și-a construit cariera într-un domeniu tehnic, Florin Teslari a revenit la ocupația practicată de familia sa de peste două decenii. Tatăl său cultivă ciuperci Pleurotus de mai bine de 25 de ani, iar experiența acumulată în gospodăria familiei avea să devină baza unei afaceri moderne, transmite Ultimelestiri.md cu referire la studio-l.online.
Punctul de cotitură a venit în timpul pandemiei COVID-19, când închiderea piețelor a obligat producătorii să identifice noi modalități de comercializare. Colaborarea cu supermarketurile a adus provocări noi, iar Florin Teslari a observat interesul tot mai mare al consumatorilor pentru produse locale și experiențe autentice.
Astfel a apărut ideea seturilor de cultivare a ciupercilor la domiciliu. Primele modele au fost dezvoltate în doar opt zile și s-au vândut rapid. Reacțiile clienților, în special ale familiilor cu copii, l-au convins că nu oferă doar un produs, ci și o experiență educativă.
„Oamenii nu înțeleg că nu este vorba doar despre a cumpăra niște ciuperci din magazin, ci despre a le crește”, spune antreprenorul.
Astăzi, Florin dezvoltă brandul „Teslari ORIGINS” într-un spațiu neobișnuit – o mină de calcar din Făurești. Umiditatea și temperatura constantă din subteran creează condiții ideale pentru cultivarea ciupercilor exotice, fără investiții costisitoare în sisteme artificiale de climatizare.
În prezent, în mină sunt cultivate 16 specii de ciuperci exotice, inclusiv Lion’s Mane, Shiitake și mai multe varietăți de Enoki, produse care se regăsesc rar pe piața din R. Moldova.
Pe lângă producția de ciuperci proaspete, antreprenorul dezvoltă seturi pentru cultivarea la domiciliu, produse deshidratate și suplimente alimentare pe bază de fungi medicinali.
Planurile sale includ și lansarea unor ambalaje biodegradabile din miceliu, producerea de substraturi organice certificate și organizarea de activități educaționale pentru copii. În viitor, vizitatorii ar putea participa la excursii în mină și la ateliere practice dedicate cultivării ciupercilor.
Pentru dezvoltarea afacerii, Florin Teslari a beneficiat de sprijinul programului european EU4Youth. În anul 2024, acesta a obținut un grant de 2.000 de euro prin programul „Dezvoltare mai bună prin antreprenoriat social”, implementat de Junior Achievement Moldova. Fondurile au fost investite în echipamente de laborator necesare extinderii activității.
Dincolo de componenta economică, proiectul are și o dimensiune socială. Fondatorul își propune să creeze locuri de muncă pentru persoane din medii vulnerabile și să dezvolte un model de afacere bazat pe responsabilitate și incluziune.
„Cel mai important lucru este să începeți. Acumulați experiență, învățați din greșeli și găsiți oameni care să vă îndrume”, este mesajul transmis de Florin Teslari tinerilor care își doresc să devină antreprenori.
