Instituția are o capacitate de 123 de locuri, iar în prezent sunt înscriși aproximativ 40 de preșcolari. Procesul educațional este structurat, predarea având loc în principal în limba engleză, dar educatorii vorbesc în română sau ucraineană, în funcție de preferințele părinților, transmite Ultimelestiri.md cu referire la moldpres.md.
În cadrul vizitei recente în SUA, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a fost și la „Bumblebee Academy”, grădinița cu predare în limba română. Oficialul a discutat cu educatori și părinți despre importanța păstrării limbii române în rândul copiilor din diasporă.
„I-am felicitat pentru curaj și pentru că au reușit să creeze un loc unde copiii pot învăța și crește în spiritul tradițiilor de acasă”, a declarat Igor Grosu în timpul vizitei.
Pentru o mai bună comunicare cu părinții, grădinița utilizează o aplicație digitală prin care aceștia pot urmări în timp real activitățile zilnice ale copiilor, progresul educațional și mesele servite.
Reprezentanta instituției, Raisa Iraida Zabrian, i-a mulțumit lui Igor Grosu pentru vizită, cuvintele de încurajare și cadoul oferit, abecedarul „Albinuța”, subliniind importanța sprijinului pentru moldovenii din diasporă și păstrarea tradițiilor.
„Această carte are o valoare sentimentală pentru fiecare dintre noi, iar copiii noștri se vor bucura de ea la fel cum ne-am bucurat și noi la începutul drumului nostru în educație. Apreciem sprijinul acordat moldovenilor din diasporă și dedicarea dumneavoastră pentru păstrarea tradițiilor noastre vii, indiferent de distanță”, a scris Zabrian pe pagina sa de Facebook.
Prin aceste inițiative, grădinița contribuie la păstrarea limbii și culturii românești în rândul copiilor din diasporă, oferindu-le în același timp o pregătire solidă pentru integrarea în sistemul educațional american.
