Ina Rebezniuc a copilărit la Orhei, iar la vârsta de 14 ani s-a mutat în Italia, unde locuia mama sa. Adaptarea nu a fost ușoară, însă, în timp și-a construit viața acolo, și-a făcut studiile în finanțe, administrație și marketing și și-a cunoscut viitorul soț, transmite Ultimelestiri.md.
„Mi-a plăcut de el pentru că e o fire calmă, calculată, opusul meu”, a povestit ea.
La 26 de ani, împreună cu soțul său, român de origine, a decis să se mute în România. Schimbarea a fost dificilă, însă cei doi au considerat că este cea mai bună alegere pentru familia lor.
După o perioadă de acomodare, vestea unei noi sarcini le-a adus bucurie. Entuziasmul a fost împărtășit și de fiica lor, Elizabeth.
„În fiecare dimineață îi spunea «bună dimineața». Când mânca ceva, venea la burtă și îi spunea: «Vezi că îți transmit ceva gustos»”, și-a amintit Ina.
Primele dureri și internarea în spital
Problemele au început în jurul săptămânii a 14-a de sarcină, când a simțit brusc dureri puternice în abdomen și în spate. După un control ginecologic care a confirmat că sarcina evolua normal, medicii i-au recomandat investigații suplimentare.
Analizele au indicat un nivel foarte scăzut al sodiului și o tensiune arterială extrem de ridicată. A fost internată în Secția de ginecologie, unde durerile au devenit tot mai intense.
„Aveam niște dureri foarte puternice, echivalente cu contracțiile din timpul nașterii”, a spus ea.
După o săptămână, starea sa s-a agravat și a fost transferată la Terapie Intensivă. Medicii încercau să stabilizeze valorile tensiunii, ale sodiului și nivelul de oxigen din organism, însă cauza problemelor rămânea necunoscută.
La un moment dat, i s-a propus întreruperea sarcinii, pe motiv că aceasta ar putea provoca simptomele severe.
„Eu am refuzat categoric. Am pus mâna pe burtă și am zis: «Bebelușul mamei, stai liniștit. O să mergem acasă și o să ne facem bine»”, a relatat tânăra.
Externare pe propria răspundere și o nouă internare
Pe fondul stării de slăbiciune și al dorului de fiica sa, Ina a decis să se externeze pe propria răspundere, deși nu avea încă un diagnostic clar.
În aceeași zi a mers la un consult endocrinologic, însă nici acolo nu a primit răspunsurile pe care le căuta. Medicul specialist a insistat să revină de urgență la spital.
„Eu încercam, mă forțam ca să fiu bine, dar nu eram”, a spus ea.
A fost internată din nou, ulterior fiind transferată în Terapie Intensivă. Durerile, hipertensiunea și starea generală continuau să se agraveze.
Halucinații și decizia care i-a schimbat viața
După transferul în Secția de nefrologie, Ina a început să sufere episoade de delir și halucinații. Ea povestește că vedea scene inexistente și încerca să-i „salveze” pe cei dragi din situații imaginare. Într-un episod, a încercat chiar să iasă pe geamul salonului, convinsă că trebuie să intervină.
„Am început să-mi scot toate firele și să mă duc la geam. Stăteam la etajul șase și mă gândeam să ies în curte”, a spus ea.
În cele din urmă, starea sa neurologică s-a deteriorat atât de mult încât medicii și familia au fost nevoiți să ia o decizie dificilă.
„Mama mi-a spus: «Semnează, pentru că nu ai încotro. Te așteaptă Elizabeth acasă». Eu eram atât de obosită încât am semnat pentru întreruperea sarcinii.”
Sarcina avea aproape cinci luni în momentul intervenției.
Diagnosticul care a venit după săptămâni de incertitudine
Chiar și după întreruperea sarcinii, starea pacientei nu s-a ameliorat semnificativ. Cauza bolii continua să fie necunoscută. Schimbarea a venit în momentul în care a fost consultată de un medic neurolog.
„Atâția doctori veneau și nu știau ce am, iar ea în nici cinci minute mi-a pus diagnosticul”, a povestit Ina.
Diagnosticul a fost porfiria hepatică acută, o boală genetică rară și dificil de identificat, deoarece simptomele sale pot imita numeroase alte afecțiuni.
Pacienta a fost transferată cu elicopterul la București, unde putea beneficia de tratamentul necesar. „Mi-a depistat o boală rară genetică. Ea fiind foarte rară, este și foarte greu de diagnosticat”, a explicat aceasta.
Recuperarea: de la imposibilitatea de a merge la primele ședințe de kinetoterapie
Deși tratamentul a început să dea rezultate, efectele bolii au fost devastatoare. Ina a rămas cu tetrapareză rapid progresivă și nu se mai putea deplasa singură. „Practic nu puteam să mănânc singură, să mă spăl singură. Mama și soțul meu mă băgau în cadă, mă spălau. Practic eram ca o legumă”, a mărturisit ea.
La scurt timp după externare, a început ședințele de kinetoterapie și fizioterapie, fiind nevoită să învețe din nou să meargă. Motivația principală a fost fiica sa. „Voiam să pot merge din nou, să pot avea grijă de fetița mea”, a spus tânăra.
După luni de efort și recuperare, a reușit să o conducă pe Elizabeth în prima zi de școală.
Un tratament de 40.000 de euro pe lună
În prezent, Ina urmează un tratament injectabil administrat lunar.
„O singură injecție costă 40.000 de euro. Sunt o norocoasă pentru că mi-o compensează asigurarea”, a afirmat ea.
Deși starea sa s-a îmbunătățit considerabil, acceptarea diagnosticului a fost un proces dificil. A trecut prin atacuri de panică și o teamă constantă de moarte.
Ea spune că sprijinul familiei, credința și recuperarea fizică au ajutat-o să depășească cele mai grele momente.
Lecțiile unei experiențe-limită
Privind în urmă, Ina consideră că experiența prin care a trecut i-a schimbat complet perspectiva asupra vieții. „Am început să observ lucrurile mărunte pe care înainte nici nu le observam măcar”, spune ea.
Astăzi apreciază gesturi simple, pe care înainte le considera firești. „De fiecare dată când îmi fac duș singură spun: «Doamne, mulțumesc că pot să-mi fac duș singură».”
Totodată, tânăra speră ca povestea sa să atragă atenția asupra dificultăților de diagnosticare a bolilor rare. „Poate și în Republica Moldova sunt persoane care suferă de această boală și nu sunt diagnosticate la timp”, avertizează ea.
În pofida suferinței prin care a trecut, mesajul său rămâne unul optimist. „Când ești într-o asemenea situație, ai două variante: ori te ridici și mergi mai departe, ori cedezi. Dar eu cred că merită de mers mai departe.”
