Poliția a fost sesizată de o femeie de 58 de ani, care a comunicat că, în timp ce se afla pe strada Nicolae Costin, a fost deposedată în mod deschis de geanta în care erau actele de identitate, cheile apartamentului și un portmoneu cu 880 de lei, transmite Ultimelestiri.md.
Astfel, în urma măsurilor procesuale întreprinse de polițiștii, suspectul a fost identificat și reținut. Potrivit oamenilor legii, bărbatul are antecedente penale pentru diverse infracțiuni.
„Toate bunurile, inclusiv banii, au fost recuperate și urmează să fie returnate victimei”, au precizat polițiștii.
Bărbatul este cercetat penal. Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă detenție de la cinci la șapte ani.
