Astfel, în zilele de 4 și 5 aprilie sunt prognozate precipitații, iar în noaptea de duminică vremea se va răci accentuat, ploile transformându-se treptat în lapoviță și chiar ninsoare, transmite Ultimelestiri.md.
Potrivit meteorologilor, pe data de 6 aprilie, temperatura medie va scădea cu aproximativ 10 grade. În intervalul 7-9 aprilie, în timpul nopții și al dimineții, temperaturile ar putea coborî până la -3 grade Celsius.
„În aceste condiții, se vor forma depuneri de lapoviță și polei, iar pe drumuri se va produce ghețuș”, atenționează reprezentanții SHS.
Pentru a evita eventuale incidente, Primăria orașului Chișinău îndeamnă cetățenii să utilizeze transportul public, în defavoarea mașinilor personale, șoferii să nu-și parcheze automobilele pe marginea străzilor, pe trotuare și sub copacii bătrâni, pentru a evita aglomerarea traficului și a permite, la necesitate, utilajelor specializate să intervină în timp util.
Totodată, autoritățile municipale anunță că regiile din cadrul gospodăriei drumurilor și cele locativ-comunale sunt pregătite pentru a interveni. În caz de înregistrare a situațiilor problematice în contextul condițiilor meteo, cetățenii sunt îndemnați să apeleze la Dispeceratul Central Municipal, la numerele de telefon: (022) 22-22-67, (022) 22-26-04.
![]()

6 comentarii
Pingback: Meteo 5 aprilie 2025: Aproape în toată țara se așteaptă ploi slabe - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Alertă meteo: Cod Galben de vânt puternic în toată țara - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Meteo 6 aprilie 2025: Lapoviță și ploi slabe în țară. Ce maxime vom avea - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Flori și pomi, sub zăpadă: Imaginile surprinse de internauți - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Meteo 7 aprilie 2025: Cer variabil în toată țara. Ce maxime vom avea - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Vremea se menține rece în Moldova: Prognozele meteorologilor - Ultimele ştiri din Moldova