De pe masa de sărbătoare nu au lipsit sarmalele și carnea de curcan, iar ouăle au fost și ele deosebite. În acest an, Monica, fiica Emei, a decis să le înfrumusețeze cu flori uscate, transmite Ultimelestiri.md, cu referire la ziarulnostru.info.
Pasca cu brânză frumos aranjată cu ornamente și cozonacii cu nuci și dulceață special pregătită în timpul verii, sunt nu doar pentru cei ai familiei. Doamna Ema spune că simte o împlinire sufletească atunci când oferă tuturor din copturile ei, făcute așa cum a învățat de la bunica.
Adevărata pregătire pentru Învierea Domnului însă, nu constă în bucate sau mese întinse, ci în pregătirea sufletească, susține femeia.
Familia Preida a crescut patru fete și un băiat, iar astăzi se bucură de șapte nepoți, cărora le transmit cu drag tradițiile de Paști, păstrând astfel vie legătura dintre generații.
