Potrivit reprezentanților asociației, în timp ce copiii din orașe beneficiază de numeroase oportunități de joacă și educație, în zonele rurale resursele sunt limitate. În acest context, A.O. „The Moldova Project” desfășoară, de 16 ani, inițiative menite să reducă aceste decalaje, transmite Ultimelestiri.md, cu referire la tvrmoldova.md.
„Avem 17 biblioteci deschise și cea mai recentă lansare este în Mașcăuți, Criuleni”, a declarat Marina Afanas, specialist în comunicare al organizației.
Noul spațiu are o suprafață de 112 metri pătrați, fiind cel mai mare dintre toate bibliotecile și sălile de joc administrate de organizație. Pe lângă activități pentru copii și adolescenți, vor fi organizate și traininguri pentru părinți, ateliere de creație și sesiuni de informare, toate oferite gratuit membrilor comunității.
