Președintele fracțiunii PSRM din CMC, Alexandru Odințov, a declarat joi, în cadrul unei conferințe de presă, că terenurile Chișinăului ar trebui să servească locuitorilor, nu intereselor private, transmite Ultimelestiri.md cu referire la infotag.md.
Potrivit lui Odințov, socialiștii susțin licitațiile transparente de terenuri, însă asemenea decizii trebuie luate doar după aprobarea unor planuri clare de dezvoltare urbană.
„Susținem principiul licitațiilor transparente de terenuri, dar astfel de decizii trebuie luate după aprobarea unor planuri clare de dezvoltare urbană. Astăzi, municipalitatea riscă să vândă parcele importante fără o înțelegere clară a destinației lor viitoare. Drept urmare, apar noi cartiere rezidențiale, dar fără infrastructura socială necesară – școli, grădinițe și alte facilități de care locuitorii capitalei au atât de multă nevoie”, a menționat consilierul.
Alexandru Odințov susține că problema este deosebit de acută în sectorul Ciocana, în zona bulevardului Mircea cel Bătrân, unde grădinițele nr. 155 și nr. 211, precum și Liceul Mihail Berezovschi, sunt supraaglomerate.
Potrivit acestuia, în aceste condiții, cele două terenuri pe care municipalitatea intenționează să le scoată la licitație ar trebui să rămână în proprietatea orașului și să fie folosite pentru construcția unor instituții publice de învățământ.
„În același timp, orașul intenționează să scoată la licitație două terenuri valoroase. Credem că aceste terenuri ar trebui să rămână proprietatea orașului și să fie utilizate pentru construirea de instituții de învățământ public. Bugetul municipal ar trebui alocat pentru crearea de școli și grădinițe pentru toți locuitorii, nu pentru transferul de terenuri strategice către dezvoltatori privați”, a subliniat Odințov.
