„În primul rând, acest lucru nu corespunde realității, Rusia nu se amestecă în treburile interne ale altor țări. Regretăm să constatăm că drepturile electorale ale multor cetățeni moldoveni sunt restrânse, încălcate”, a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, comentând afirmațiile Maiei Sandu, transmite Ultimelestiri.md cu referire la zdg.md.
Președintele R. Moldova, Maia Sandu, a lansat miercuri, 30 iulie, un avertisment privind tentativele Federației Ruse de a interveni în alegerile parlamentare din 28 septembrie. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă susținute după ședința Consiliului Suprem de Securitate (CSS).
Maia Sandu a detaliat principalele metode prin care Rusia urmărește influențarea procesului electoral:
- Curentul suveranist, care promovează euroscepticismul și subordonarea intereselor Republicii Moldova față de Federația Rusă, sub pretextul unei suveranități „alternative”;
- Curentul populist-agresiv, dirijat de gruparea criminală Șor, implicat în rețele de cumpărare a voturilor, recrutarea de persoane violente pentru proteste, acte de vandalism și destabilizare socială;
- Proiecte politice sub „steag fals” și candidați independenți „proeuropeni”, care, deși nu sunt controlați direct, sunt susținuți indirect de Rusia pentru a transmite critici „echidistante” față de stat și alți concurenți electorali.
