Prim-ministrul polonez a subliniat că închiderea graniței, inclusiv a trecerilor de cale ferată, se face din motive de securitate, transmite Ultimelestiri.md cu referire la IPN.
Donald Tusk a explicat că respectivele exerciții militare „agresive” se vor desfășura la o distanță foarte mică de hotarul cu Polonia, iar simulările vizează, printre altele, zona orașului polonez Suwałki.
Prim-ministrul de la Varșovia a adăugat că există și alte provocări din partea Federației Ruse și a Belarusului, atât pe teritoriul Poloniei, cât și în afara țării.
Exercițiile militare ruso-beloruse „Zapad-2025” se vor desfășura în perioada 12-16 septembrie.
