Potrivit Regiei Transport Electric Chișinău, primul incident a avut loc la intersecția cu strada Ismail, pe direcția spre sectorul Centru, iar al doilea – la intersecția cu strada Mihai Viteazul, transmite Ultimelestiri.md cu referire la IPN.
În urma defecțiunilor, circulația mai multor rute de troleibuz a fost deviată. Astfel, rutele 1, 4, 5, 8 și 22, cu direcția spre Centru, au fost redirecționate pe strada București. Alte unități au fost nevoite să staționeze temporar în așteptarea reluării traficului.
Echipele de intervenție ale RTEC au intervenit la fața locului și au reușit să remedieze situația. În prezent, toate troleibuzele circulă conform traseelor stabilite, însă se înregistrează întârzieri față de orarul obișnuit.
