Specialiștii explică de ce dispare apetitul în timpul caniculei și de ce hidratarea devine mai importantă ca oricând, mai ales în cazul copiilor, transmite Ultimelestiri.md cu referire la click.ro.
În zilele cu temperaturi foarte ridicate, multe persoane observă că nu mai au aceeași poftă de mâncare. Specialiștii spun că acest lucru nu este întâmplător, ci reprezintă o reacție normală a organismului, care încearcă să facă față caniculei și să își mențină temperatura optimă. În schimb, hidratarea devine mult mai importantă, iar în cazul copiilor este nevoie de o atenție suplimentară, deoarece aceștia nu își dau întotdeauna seama când le este sete.
Atunci când afară este foarte cald, organismul își concentrează resursele pentru reglarea temperaturii corpului, iar senzația de foame scade în mod natural.
„Este rolul hipotalamusului. Aici este zona din creier care integrează toate senzațiile de foame, de sete, de temperaturi mici, mari. Producem vasodilatație periferică, ca prin transpirație să pierdem căldura. Organismul se încălzește în timpul digestiei și atunci automat hipotalamusul începe să regleze toate fenomenele astea. Scade senzația de foame, crește senzația de sete, sunt centrii care sunt de vecinătate”, explică Dan Şuiaga, neurochirurg.
Medicii atrag atenția că, în cazul copiilor, hidratarea este și mai importantă. Pentru că cei mici nu reușesc întotdeauna să facă diferența între senzația de foame și cea de sete, părinții trebuie să le ofere apă în mod constant, chiar dacă nu o cer.
„Trebuie să ținem cont că la copil față de adult, centrul foamei și centrul setei sunt destul de apropiate și ele nu sunt foarte bine dezvoltate. Așa copilul nu-și dă seama. dacă este foame sau sete. Pentru asta noi trebuie să suplimentăm alimentația copilului, în primul rând cu apă, pe perioada caniculară”, precizează Camelia Păun, pediatru.
Specialiștii recomandă ca necesarul zilnic de apă să fie calculat în funcție de greutatea fiecărei persoane. În general, este indicat un consum de aproximativ 40 de mililitri de apă pentru fiecare kilogram corporal, iar în perioadele caniculare cantitatea trebuie suplimentată pentru a preveni deshidratarea.
