Totul s-a întâmplat în seara zilei de 6 septembrie. Femeia de 30 de ani a sunat la poliție și a spus că un individ beat a intrat în magazinul unde lucrează și, amenințând-o cu un cuțit, i-a cerut banii din casa de marcat, transmite Ultimelestiri.md.
„În acel moment, o altă femeie aflată în apropierea magazinului a început să strige după ajutor, fapt ce l-a speriat pe agresor, determinându-l să fugă de la fața locului fără a reuși să sustragă bunuri sau bani.
La scurt timp după apelul la 112, polițiștii din Bălți au identificat și reținut suspectul. Oamenii legii au stabilit că acesta are antecedente penale pentru infracțiuni similare, pentru care a fost condamnat”, comunică Poliția.
Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore și, potrivit legii, riscă până la 10 ani de închisoare.
