Ministerul Educației și Cercetării precizează că sistemul de monitorizare are scopul de a spori siguranța elevilor și de a asigura o gestionare mai eficientă a mijloacelor de transport, transmite Ultimelestiri.md cu referire la IPN.
Echipamentele au fost achiziționate cu sprijinul Uniunii Europene, în cadrul unui proiect implementat de PNUD și UNICEF, iar recent responsabilii din parcurile auto din toate raioanele țării au participat la o sesiune de instruire în cadrul căreia au învățat funcționalitățile platformei.
„Această soluție modernă permite monitorizarea în timp real a autobuzelor școlare, controlul consumului de combustibil, automatizarea foilor de parcurs și optimizarea rutelor. Sistemul contribuie direct la sporirea siguranței elevilor și la utilizarea mai eficientă a resurselor publice”, a menționat managera de proiect PNUD Moldova, Ana Moraru.
Sergiu Coceaș, consultant principal la MEC, a precizat că dispozitivele GPS au fost instalate pe parcursul lunilor august-septembrie, iar instruirea persoanelor responsabile de transport va ajuta la utilizarea cât mai eficientă a acestei resurse.
Până în prezent au fost achiziționate 433 de dispozitive GPS pentru autobuzele școlare aflate în gestiunea direcțiilor raionale/municipale de învățământ, tineret și sport și a instituțiilor de învățământ. Cu dispozitive de acest fel vor fi dotate și mijloacele de transport care vor fi achiziționate pe viitor pentru transportarea elevilor.
Anterior, în cadrul proiectului „Promovarea educației de calitate și a oportunităților de învățare pe tot parcursul vieții pentru toți”, implementat de PNUD și UNICEF cu sprijinul Uniunii Europene, au fost distribuite 10 autobuze școlare către mai multe instituții de învățământ din țară. Valoarea totală a investiției depășește 635.000 de euro.
Potrivit MEC, zilnic cu autobuzele școlare sunt transportați aproximativ 15 mii de elevi din localitățile rurale către școli și alte activități educative.
