Baldachinul, unde au fost depuse moaștele, a fost împodobit cu mii de flori colorate, aranjamente dăruite de o familie din București, care face acest gest de 22 de ani, transmite Ultimelestiri.md cu referire la IPN.
Pelerinajul dedicat hramului Catedralei din Iaşi a început miercuri dimineață, cu citirea Acatistului Sfintei Cuvioase Parascheva. Apoi racla cu sfintele moaște a fost purtată la o tradițională procesiune, fiind depusă în baldachinul amenajat în curtea Ansamblului Mitropolitan. Acolo va rămâne până când rândul de închinare va putea fi gestionat din interiorul lăcașului. Termenul e preconizat până săptămâna viitoare.
Sfânta Cuvioasa Parascheva este sărbătorită pe 14 octombrie. Atunci Sfânta Liturghie va fi săvârșită de la ora 9:00, pe un podium amplasat pe strada pietonală Ștefan cel Mare și Sfânt, în dreptul Altarului Catedralei Mitropolitane din Iași. Pentru cei care nu vor reuși să fie prezenți nemijlocit în zonă, slujba va fi transmisă de la distanță, pe câteva ecrane mari, amplasate în diverse locații din oraș.
Pelerinajul de la Iași este cel mai mare din România și unul dintre cele mai importante cinci din Europa. În acest an, cei care ajung la baldachin se vor putea închina și moaștelor Sfântului Grigorie Palama, care vor fi aduse din Grecia, pe 11 octombrie.
