Potrivit CNAM, din suma totală, peste cinci milioane de lei au fost alocate de Ministerul Sănătății, iar aproximativ 1,6 milioane de lei au provenit din fondul de dezvoltare al CNAM, transmite Ultimelestiri.md cu referire la moldpres.md.
Lucrările au vizat reparația capitală a secției, inclusiv montarea pardoselilor, a ușilor și tavanelor noi, renovarea pereților, precum și instalarea rețelelor de încălzire, electricitate, apă, canalizare și ventilație. De asemenea, au fost amenajate grupuri sanitare și cabine de duș.
Conform autorităților de resort, modernizarea secției va contribui la creșterea calității actului medical și la îmbunătățirea condițiilor de tratament pentru pacienți. Spitalul Raional Ialoveni deservește peste 68 de mii de locuitori ai raionului.
