Potrivit acestuia, procedura se desfășoară în conformitate cu normele internaționale, iar Convenția europeană privind extrădarea nu prevede termene fixe, ceea ce face ca durata procesului să depindă de autoritățile statului solicitat, transmite Ultimelestiri.md cu referire la tvrmoldova.md.
„Republica Moldova vă asigur că a respectat întocmai procedura în deplină conformitate cu standardele europene și la etapa de față suntem în așteptarea unui răspuns oficial. Am remis cerere de extrădare, bineînțeles, cu întreg dosarul, cu materiale, dar așteptăm, conform procedurii, reacția instituției respective”, a explicat Cojuhari.
Oficialul a precizat că autoritățile moldovene respectă strict normele internaționale și depun toate eforturile pentru ca procedura să fie realizată corect. „Sunt ferm convins că adevărul mereu învinge”, a adăugat el.
Pe 24 aprilie, Procuratura Anticorupție a obținut din partea Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, acordul pentru arestul preventiv al lui Ilan Șor în cauza penală demarată în urma denunțului fostei deputate Arina Spătaru. Autoritățile moldovenești au trimis o cerere către autoritățile ruse pentru asistență juridică internațională, solicitând ca persoana vizată să fie informată despre acuzațiile din dosar.
Ilan Șor este învinuit că ar fi finanțat partidul politic condus de Arina Spătaru, Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE), cu 452.700 de dolari.
În 2023, Ilan Șor a fost condamnat de Curtea de Apel Chișinău la 15 ani de închisoare, în penitenciar de tip închis, pentru rolul său în „Frauda bancară”. În prezent, el se ascunde de justiția moldovenească în Rusia.
