Anunțul a fost făcut de vicepreședintele CEC, Pavel Postica, într-o declarație pentru NewsMaker, transmite Ultimelestiri.md.
Potrivit oficialului electoral, CEC nu este de acord cu argumentele instanței, care a constatat că sesizarea împotriva lui Victor Perțu ar fi fost examinată peste termenul prevăzut de lege.
„Privim critic această situație”, a declarat Pavel Postica, menționând că sancțiunea aplicată candidatului a vizat o presupusă activitate concertată într-un „bloc electoral camuflat”, în legătură cu formațiuni investigate ca succesoare ale fostului Partid „Șor”, declarat neconstituțional în 2023.
Vicepreședintele CEC a precizat că instituția va ataca hotărârea imediat ce va primi motivarea completă a instanței.
Întrebat ce se va întâmpla dacă instanța de apel nu va pronunța o decizie până la alegerile locale noi din 17 mai, Pavel Postica a spus că legea prevede examinarea cauzelor electorale în termen de trei zile și că există mecanisme pentru urgentarea procedurilor.
Totodată, reprezentantul CEC a confirmat că Victor Perțu are în prezent statut de candidat, întrucât hotărârea Comisiei nu este definitivă, chiar dacă aceasta este executorie.
Amintim că, pe 2 mai, CEC a admis sesizarea depusă de candidatul PAS la Primăria Orhei, Sergiu Stanciu, și a decis anularea înregistrării lui Victor Perțu în cursa electorală.
Comisia a argumentat atunci că Perțu ar fi avut o implicare activă în activitățile fostului Partid „Șor” și a susținut că Partidul „Democrația Acasă” ar continua, de fapt, activitatea formațiunii declarate neconstituționale sau a unor partide considerate succesoare ale acesteia.
De asemenea, CEC a invocat existența unor elemente care ar sugera formarea unui „bloc electoral camuflat”, făcând referire la traseismul politic al candidatului și la suprapunerea unor resurse umane între cele două formațiuni.
Liderul Partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, a respins acuzațiile și a calificat decizia CEC drept una „politică, nu juridică”, acuzând PAS că s-ar afla în spatele acesteia.
Pe 7 mai, după un conflict de competență între Judecătoria Orhei și Curtea de Apel Centru, cazul a ajuns inclusiv la Curtea Supremă de Justiție. Ulterior, Judecătoria Orhei a decis anularea hotărârii CEC, motivând că sesizarea împotriva lui Victor Perțu ar fi fost admisă peste termenul legal.
