Conceptul central al reuniunii, „NATO 3.0”, vizează promovarea unei Europe mai puternice în cadrul unei Alianțe Nord-Atlantice mai robuste, recunoscând o linie strategică de securitate continuă, de la Marea Neagră la Marea Baltică și până în regiunile nordice și arctice. Liderii au subliniat că legătura transatlantică rămâne coloana vertebrală a securității colective, transmite Ultimelestiri.md cu referire la IPN.
În contextul în care Rusia este definită drept cea mai semnificativă și directă amenințare pe termen lung, aliații au decis să sporească partajarea sarcinilor. Un punct-cheie al declarației îl reprezintă reafirmarea angajamentului de a crește investițiile în apărare spre un obiectiv de 5% din PIB, proces în care unii membri au realizat deja progrese.
Totodată, liderii au reiterat sprijinul pentru Ucraina, ajutor considerat o investiție în propria securitate. În același timp, aceștia s-au angajat să aprofundeze cooperarea NATO-UE și parteneriatele strategice, inclusiv cu Republica Moldova.
Documentul a fost adoptat cu o mențiune: Ungaria a ales o abținere constructivă, precizând că nu poate susține actuala formulare a declarației, iar orice decizie viitoare urmează să fie luată de viitorul Guvern de la Budapesta. Următoarea reuniune a acestui format va avea loc în Polonia.
