Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a declarat în ședința Guvernului din 13 mai că această cerință nu trebuie aplicată uniform tuturor specialităților și că ar putea fi reglementată ulterior, prin acte subsecvente (documente oficiale emise ulterior, cum ar fi regulamente sau ordine, care detaliază și stabilesc exact cum se aplică o regulă deja decisă), transmite Ultimelestiri.md cu referire la diez.md.
„Această cerință nu este una obligatorie. Putem s-o reglementăm strict pentru acele specialități unde lucrul acesta este rezonabil, cum ar fi la Medicină. Nu cred că trebuie aplicate aceleași norme și în raport cu cei care vin să facă medicină veterinară, IT sau business aici, în Republica Moldova”, a declarat Dan Perciun.
Potrivit ministrului, măsura are drept scop facilitarea accesului studenților străini la instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova.
