Datele BNS arată că o persoană este considerată săracă dacă cheltuielile sale lunare sunt mai mici decât pragul minim necesar pentru acoperirea necesităților de bază, precum hrana, îmbrăcămintea, întreținerea locuinței și alte cheltuieli esențiale, transmite Ultimelestiri.md cu referire la bani.md.
În 2024, acest prag a fost stabilit la 3.493,3 lei pe persoană pe lună. Cu alte cuvinte, persoanele care au cheltuit lunar mai puțin de această sumă sunt incluse în categoria celor aflați în sărăcie absolută.
Pragul sărăciei absolute a crescut semnificativ în ultimii ani. Dacă în 2020 acesta era de 2.095,1 lei pe persoană, în 2024 a ajuns la aproape 3.500 de lei. Comparativ cu anul 2014, când pragul era de 1.558,6 lei, valoarea acestuia s-a majorat de peste două ori.
Totodată, 15,4% din populația țării s-a aflat în sărăcie extremă în anul 2024. Aceasta reprezintă categoria persoanelor ale căror cheltuieli nu acoperă nici măcar necesarul minim pentru trai.
Potrivit BNS, indicatorii sunt calculați în baza Cercetării Bugetelor Gospodăriilor Casnice și sunt actualizați anual în funcție de evoluția prețurilor de consum.
