Rudolf Schaubach, un fermier și inventator în vârstă de 72 de ani din Carintia, Austria, este cunoscut în regiune pentru spiritul său inventiv. Cea mai recentă creație a sa este un costum de protecție pentru oi, prevăzut cu structuri metalice și țepi, transmite Ultimelestiri.md cu referire la antena3.ro.
Invenția a fost concepută ca o soluție pentru fermierii afectați de prezența tot mai mare a prădătorilor. Imaginile cu animalele echipate cu aceste dispozitive au devenit virale pe rețelele sociale.
Proiectul a ajuns însă și în atenția autorităților. Schaubach a confirmat că, pe 26 mai 2026, a primit o notificare oficială din partea autorităților districtuale din Villach, după o plângere privind posibila încălcare a legislației referitoare la protecția animalelor.
Sesizarea a fost depusă după ce Asociația pentru Protecția Animalelor din Viena a primit un e-mail anonim în care era semnalată presupusa maltratare a unei oi echipate cu dispozitivul anti-lup. Organizația a cerut deschiderea imediată a unei anchete administrative.
În plângere sunt vizați atât inventatorul, cât și un crescător de oi din regiunea Gailtal. Cei doi sunt suspectați că ar fi încălcat legea austriacă privind bunăstarea animalelor și regulamentele privind creșterea acestora.
Organizațiile pentru protecția animalelor contestă eficiența și efectele dispozitivului asupra oilor. Potrivit activiștilor, structura metalică ar putea limita libertatea de mișcare a animalelor, le-ar putea provoca stres și disconfort și le-ar putea afecta comportamentul natural.
Anchetatorii urmează să stabilească dacă dispozitivul produce suferință animalelor sau dacă poate fi considerat o formă de restrângere similară practicilor interzise de legislația austriacă.
Activiștii cer interzicerea utilizării unor astfel de construcții și îndepărtarea imediată a dispozitivului de pe animalele deja echipate.
Rudolf Schaubach spune însă că nu intenționează să renunțe la proiect. Inventatorul susține că ideea a pornit din dorința de a găsi o soluție care să permită coexistența dintre lupi și animalele de fermă.
Potrivit acestuia, costumul acoperă mare parte din corpul oilor, în special zona gâtului, considerată vulnerabilă în timpul atacurilor. Schaubach afirmă că a lucrat ani la dezvoltarea sistemului și că scopul său nu este să rănească animalele, ci să prevină uciderea lor de către prădători.
„Trebuie să existe o cale prin care și lupii, și animalele de pășune să poată trăi liber împreună”, susține inventatorul.
În pofida anchetei, Schaubach lucrează deja la o versiune îmbunătățită a sistemului, care ar urma să protejeze doar zona gâtului și partea inferioară a corpului, pentru a reduce greutatea și disconfortul.
Inventatorul speră să obțină sprijin din partea sectorului agricol și a autorităților, considerând că astfel de sisteme ar putea deveni, în viitor, o alternativă pentru fermierii afectați de atacurile lupilor.
