Anunțul a fost făcut în cadrul Moldova Digital Summit 2026, iar prin această colaborare, autoritățile și compania globală de tehnologie în industria plăților își propun să valorifice expertiza internațională, tehnologiile avansate și capacitățile analitice ale Mastercard pentru a susține incluziunea financiară, dezvoltarea mediului de afaceri și modernizarea serviciilor publice, transmite Ultimelestiri.md.
Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Eugeniu Osmochescu, a declarat că R. Moldova a făcut progrese importante în procesul de digitalizare și își propune să devină una dintre cele mai avansate țări din regiune din punct de vedere tehnologic.
Potrivit oficialului, parteneriatul cu Mastercard va contribui la extinderea accesului la servicii digitale, la sprijinirea antreprenorilor și a întreprinderilor mici și mijlocii, dar și la dezvoltarea unor interacțiuni digitale mai sigure și mai eficiente între cetățeni, mediul de afaceri și instituțiile statului.
La rândul său, Irina Untila, vicepreședinte și Country Manager Mastercard în Moldova, a subliniat că Mastercard este un partener de încredere pentru guvernele din întreaga lume, oferind suport prin rețeaua globală, tehnologiile avansate și expertiza în dezvoltarea politicilor publice.
Potrivit acesteia, consolidarea parteneriatului cu Guvernul R. Moldova reflectă o viziune comună privind dezvoltarea viitorului digital al țării, prin susținerea inovației și extinderea accesului la servicii digitale.
Parteneriatul va fi implementat pe cinci direcții strategice majore.
Prima vizează dezvoltarea economiei digitale, prin modernizarea cadrului normativ necesar extinderii plăților electronice și promovării soluțiilor cashless, a identității digitale, EUDI Wallet și a proceselor de onboarding la distanță.
A doua direcție este digitalizarea întreprinderilor mici și mijlocii, prin oferirea de soluții scalabile și instrumente bazate pe date pentru creșterea productivității, competitivității și rezilienței.
O altă componentă importantă este participarea incluzivă în economia digitală, care presupune facilitarea accesului freelancerilor și profesioniștilor independenți la soluții moderne de acceptare a plăților, onboarding simplificat și inițiative de educație financiară.
De asemenea, colaborarea include elaborarea unor politici publice bazate pe date, prin cercetare, analiză, consultanță strategică și schimb de cunoștințe.
Cea de-a cincea direcție vizează digitalizarea serviciilor consulare și a plăților guvernamentale transfrontaliere, prin implementarea unor mecanisme digitale sigure și transparente pentru plata taxelor și accesarea serviciilor publice.
Programul Digital Country Partnership stabilește un cadru de colaborare pentru următorii cinci ani și prevede dezvoltarea și implementarea unor inițiative concrete în domeniile prioritare, cu implicarea sectorului public și privat.
Mastercard activează în Republica Moldova de peste 25 de ani, contribuind la transformarea digitală a țării prin dezvoltarea soluțiilor moderne de plată, promovarea incluziunii financiare și colaborarea cu instituțiile financiare, mediul de afaceri și autoritățile publice.
Lansarea acestui parteneriat marchează o nouă etapă în cooperarea dintre Guvernul Republicii Moldova și Mastercard, cu obiectivul de a accelera inovația digitală și de a extinde oportunitățile pentru cetățeni, companii și instituții publice.
