Evaluarea anticipată a nivelului de calificare profesională a fost anunțată de Ministerul Sănătății la 26 noiembrie 2025, după apariția în spațiul public a informațiilor potrivit cărora Ecaterina Maniuc continua să activeze în cadrul Institutului Mamei și Copilului, deși era învinuită în dosarul penal privind decesul antreprenoarei Liuba Babuțchi în salonul clandestin de înfrumusețare „Mona Lisa”, transmite Ultimelestiri.md cu referire la omniapres.md.
La acel moment, Ministerul anunța că Comisia de atestare a medicilor anesteziologi-reanimatologi urma să stabilească dacă medicul corespunde funcției ocupate, dacă își păstrează sau pierde gradul de calificare și dacă există motive pentru constatarea necorespunderii profesionale.
În loc să comunice concluziile evaluării extraordinare, Ministerul s-a limitat la informații despre atestarea profesională a Ecaterinei Maniuc din 2018, precizând că aceasta a obținut atunci categoria a doua de calificare, iar ulterior nu a solicitat confirmarea categoriei și nici obținerea categoriei întâi.
Totodată, Ministerul afirmă că nu deține informații dacă Ecaterina Maniuc mai activează în prezent într-o instituție medico-sanitară publică, inclusiv în cadrul Institutului Mamei și Copilului. Potrivit instituției, evidența raporturilor de muncă ține exclusiv de competența angajatorului.
Aceeași poziție este exprimată și în privința anchetei de serviciu dispuse la IMSP Spitalul Clinic de Psihiatrie, anunțată în aceeași perioadă. Ministerul susține că desfășurarea anchetei, aplicarea eventualelor sancțiuni disciplinare și gestionarea raporturilor de muncă sunt atribuțiile instituției angajatoare și nu comunică dacă verificarea a fost finalizată și ce concluzii au fost formulate.
![]()
Ecaterina Maniuc este învinuită în dosarul penal privind moartea antreprenoarei Liuba Babuțchi, care a decedat în ianuarie 2025 în timpul unei intervenții efectuate într-un salon de înfrumusețare ce activa ilegal. Cauza penală se află pe rolul instanței.
Până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, Ecaterina Maniuc beneficiază de prezumția de nevinovăție.
