Agențiile de turism din R. Moldova anunță că prețurile pachetelor turistice pentru această vară au crescut cu până la 30%. Scumpirea carburanților, majorarea costurilor de operare și inflația din țările de destinație se numără printre principalele cauze ale creșterii tarifelor, transmite Ultimelestiri.md cu referire la tvrmoldova.md.
În topul preferințelor moldovenilor rămân Turcia, Bulgaria și Grecia, iar lunile iulie și august sunt cele mai solicitate, perioadă în care și prețurile ating cele mai ridicate niveluri.
Potrivit directoarei unei agenții de turism, Olga Nica, un sejur în Turcia pornește de la aproximativ 510–520 de euro de persoană pentru un hotel de patru stele cu regim all inclusive, preț care include cazarea, zborul, transferul și asigurarea medicală.
„Pentru Bulgaria este un pic mai accesibil, deoarece plecarea este cu autocarul, iar prețurile pornesc de la 290–300 de euro de persoană, cazată în cameră dublă”, a explicat Olga Nica.
În Grecia, prețurile încep de la aproximativ 450 de euro pentru un hotel de trei stele și pot ajunge la 650 de euro pentru unul de patru stele.
Pentru persoanele care nu dispun de întreaga sumă, plata eșalonată reprezintă o alternativă. Mulți turiști așteaptă însă ofertele de ultim moment, deși operatorii din turism spun că acestea sunt tot mai rare în plin sezon.
Președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), Ion Alexa, afirmă că în R. Moldova aproximativ 20–30% dintre turiști aleg plata în rate, în timp ce în Germania această practică este utilizată de circa 80% dintre călători.
„Cei care și-au rezervat vacanțele din timp au avut de câștigat, chiar dacă ulterior au fost nevoiți să achite taxa suplimentară de combustibil apărută în urma crizei”, a declarat Ion Alexa.
O altă opțiune este contractarea unui credit bancar sau utilizarea cardurilor care permit plata în rate fără dobândă, cu condiția ca suma să fie rambursată integral în termenul stabilit de bancă.
Economiștii recomandă însă evitarea vacanțelor finanțate prin împrumuturi și îndeamnă populația să își planifice concediile din timp.
Expertul economic Marin Gospodarenco recomandă ca familiile să economisească lunar între 5 și 10% din venituri într-un cont de depozit.
„Să scoatem acești bani din contul curent și să îi punem într-un cont de depozit. Peste nouă luni vom vedea rezultatul, iar din acei bani vom putea pleca în vacanță fără să ne îndatorăm”, a explicat expertul.
Datele Biroului Național de Statistică arată că, în primele trei luni ale anului 2026, 35.700 de persoane au plecat în vacanță peste hotare prin intermediul agențiilor de turism, cu 5% mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut.
