Unul dintre cele mai importante proiecte pentru comunitate a vizat construcția sistemului de alimentare cu apă potabilă. Necesitatea investiției era resimțită de ani de zile, deoarece amplasarea satului într-o zonă de pantă făcea ca, în perioadele secetoase, multe fântâni să sece, iar locuitorii să rămână fără apă pentru necesitățile zilnice, transmite Ultimelestiri.md cu referire la moldpres.md.
În cadrul proiectului au fost construiți 20,5 kilometri de rețele de apeduct, au fost instalate două castele de apă, cu o capacitate de 50 de metri cubi fiecare, și au fost realizate 448 de branșamente. Astfel, aproximativ 2.200 de locuitori din 448 de gospodării beneficiază în prezent de acces la apă potabilă. Totodată, rețeaua deservește șapte instituții publice și comunitare – grădinița, gimnaziul, oficiul medicilor de familie, primăria, casa de cultură, biblioteca și biserica – precum și trei agenți economici.
Lucrările au fost executate în perioada iulie 2025 – iulie 2026, iar investiția a fost de peste 7,7 milioane de lei, dintre care peste 6,7 milioane de lei au fost alocate din bugetul de stat, prin FNDRL.
Un alt proiect finalizat în localitate a vizat reabilitarea drumului care asigură accesul către grădinița din sat. Tronsonul, cu o lungime de 560 de metri, era într-o stare avansată de degradare și îngreuna deplasarea copiilor, părinților și locuitorilor din sectorul Rotundu.
În cadrul proiectului, drumul a fost asfaltat, au fost amenajați 200 de metri de trotuar, aplicate marcaje rutiere și instalate indicatoare de circulație. Investiția, realizată prin Programul Guvernului „Europa este aproape”, a fost finanțată cu două milioane de lei din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, la care s-a adăugat contribuția autorităților locale de peste 539.000 de lei.
Primarul satului Cârpești, Ion Bîzu, a declarat că cele două proiecte au schimbat semnificativ viața comunității și au rezolvat probleme așteptate de ani de zile. Potrivit acestuia, deși aproape 450 de familii au acum acces la apă potabilă, alte 115 gospodării urmează să fie conectate la rețeaua de apeduct în etapa următoare.
În satul Cârpești locuiesc peste 2.600 de persoane, dintre care mai mult de 300 sunt copii. Investițiile realizate contribuie la modernizarea infrastructurii locale și la creșterea calității vieții pentru întreaga comunitate.
