Despre aceasta a declarat președinta țării, Maia Sandu, într-un interviu pentru presa din România, transmite Ultimelestiri.md.
„Voința cetățenilor este cea care contează și la toamnă cetățenii vor trebui să decidă dacă își doresc să mergem înainte, să muncim pentru proiectul de integrare europeană a Republicii Moldova sau dacă vor să se întoarcă în trecut. Republica Moldova a fost supusă șantajului mulți ani la rând.
Republica Moldova a fost blocată în această zonă gri, din care se părea că nu există scăpare. Iată, am reușit să ne eliberăm de șantaj. Am reușit să ne eliberăm de această dependență totală de gazele rusești, de dependența de piața rusească.
Am muncit în acești ani ca să consolidăm independența instituțiilor și independența statului Republica Moldova. Dar, până la urmă, decizia este a cetățenilor, și în această toamnă cetățenii vor trebui să decidă asupra sorții Republicii Moldova. Care va fi viitorul Republicii Moldova? Acest referendum va fi organizat, bineînțeles, pe teritoriul întregii țări și Parlamentul urmează să decidă aspectele tehnice, cum va fi organizat referendumul”, a declarat șefa statului.
Ultimelestiri.md amintește că Maia Sandu a solicitat Parlamentului să organizeze un referendum în toamna anului 2024, privind aderarea la UE.
Declarația aparține președintelui R. Moldova, Maia Sandu, care a precizat în cadrul unui mesaj video că va candida pentru un nou mandat de președinte la alegerile prezidențiale din toamna lui 2024.
