Potrivit oficialului, acești bani vor fi direcționați tot în stânga Nistrului, pentru achitarea pensiilor, serviciilor medicale, dar și a burselor, transmite Ultimelestiri.md, cu referire la radiomoldova.md.
„Firește că volumul de bani care vor fi achitați în urma acestor taxe vamale nu este foarte mare. Putem estima 100-120 de milioane de lei, ceea ce înseamnă 5-6 milioane de euro. Acești bani se îndreaptă tot spre regiunea transnistreană prin pensii care sunt oferite mai multor cetățeni din partea stângă a Nistrului, prin servicii medicale care sunt oferite zecilor de mii de cetățeni moldoveni care sunt în stânga Nistrului și care beneficiază de servicii medicale în partea dreaptă, cineva trebuie să le achite, din anumite fonduri acești bani trebuie să vină, burse – foarte mulți copii din partea stângă a Nistrului învață aici, în partea dreaptă, studii medii, superioare”, a declarat vicepremierul.
Ultimelestiri.md amintește că, pe 11 ianuarie, mai mulți angajați ai întreprinderilor din stânga Nistrului au ieșit la protest în punctul de control Bender-Varnița, fiind nemulțumiți de introducerea taxelor vamale de către Chișinău începând cu 1 ianuarie curent.
Cu o reacție în acest sens a venit expertul în economie Veaceslav Ioniță. „Cei din stânga Nistrului nu achită TVA, care se cifrează la 30 de miliarde de lei, accizele nu le achită, care sunt șase miliarde de lei. Taxele vamale se cifrează la 500 de milioane de lei pentru toată țara. E doar un simplu scandal”, a explicat economistul.
Reamintim că, începând din 1 ianuarie 2024, odată cu intrarea în vigoare a Codului vamal al Republicii Moldova, toți agenții economici, inclusiv cei din regiunea transnistreană, vor achita taxa vamală pe principii generale, ținând cont de preferințele acordate în conformitate cu Tratatele și Acordurile internaționale la care Republica Moldova este parte.
