Șeful MAI susține că parteneriatul stârns între România și R. Moldova este crucial pentru securitatea și stabilitatea din regiune, transmite Ultimelestiri.md.
„Mulțumim României că promovează valorile R. Moldova, în special pentru sprijinul continuu în drumul spre integrarea europeană a țării noastre. România este un prieten de încredere a Republicii Moldova, iar colaborarea noastră este crucială pentru consolidarea securității și stabilității în regiune”, a declarat Adrian Efros.
Discuțiile au vizat și agenda de cooperare bilaterală în domeniile securității, apărării și ordinii publice, combaterea amenințărilor hibride, sub umbrela HUB-ului de securitate al UE și parcursul european al țării noastre.
În marja discuțiilor, senatorul român Nicoleta Pauliuc a subliniat că R. Moldova este un aliat de încredere al României și a apreciat evoluția proceselor interne în drumul spre democrație, spre marea familie europeană.
„Împreună am reușit să determinăm decizii istorice. Este un pas important și felicit R. Moldova pentru că a reușit să ajungă la deschiderea negocierilor pentru aderarea la UE. Moldova se întoarce acasă, astfel încât Uniunea Europeană ne cuprinde și ne unește în marea familie, acolo unde ne este locul, împreună”, a declarat Nicoleta Pauliuc.
Părțile au discutat despre importanța intensificării dialogului bilateral în contextul procesului de evaluare a alinierii legislației naționale la cea a UE și despre importanța fazei de preaderare, necesitatea focusării resursei umane pe exercițiile de screening și transpunerea directivelor UE.
Un alt subiect important s-a referit la abordarea problematicilor și tehnicilor de luptă cu fenomenul exploatării copiilor online.
De asemenea, a fost evidențiat rolul mecanismului național de raportare a materialelor de abuz sexual față de copii, care este un indicator al alinierii practicilor naționale la standardele europene de funcționare a serviciilor de raportare a materialelor de abuz sexual.
Totodată, s-a vorbit despre utilitatea Hub-ului de securitate în contextul implementării principiului 3C (comunicare, coordonare și cooperare), element de bază al strategiei Securității naționale și care are o influență majoră pentru asigurarea climatului de securitate al UE pe centura de securitate estică a Europei.
În acest sens, reprezentanții delegației din România au dat asigurări că sunt deschiși să contribuie la schimbul de cunoștințe și fortificarea resursei umane în acest proces.
La final, oficialii au convenit să consolideze agenda de conlucrare pentru avansarea pe parcursul de integrare europeană, precum și pentru implementarea eficientă a reformelor în R. Moldova, în beneficiul cetățenilor.
