Ei sunt cei care îngrijesc de persoanele cu dizabilități severe care, de cele mai dese ori, sunt imobilizate la pat. Fie că au grijă de soții, de copii ori de alte rude, asistenții personali duc în spate o responsabilitate mare, pentru că nu e o profesie pe care să o înveți la școală, transmite Ultimelestiri.md cu referire la Tv8.md.
Pe lângă rutina zilnică, în care fac curat prin casă, mâncare, cumpărături, un asistent personal trebuie să aibă și cunoștințe medicale minime pentru a-și putea ajuta rudele bolnave, iar pentru acest lucru, ei sunt răsplătiți cu circa 4.000 de lei pe lună. Însă, există riscul ca pentru unii dintre ei aceasta să fie ultima lună când își mai primesc salariile.
Ca o mamă grijulie, doamna Galina își mângâie fiul în timpul ce-l ajută să ia o poziție mai comodă. De la naștere, Serghei a fost diagnosticat cu paralizie cerebrală infantilă. Nici pentru o secundă, femeia nu s-a gândit să-l abandoneze. Știa că mai bine ca ea nu-l va îngriji nimeni.
„Până când mai pot, îl mai țin. Mi-i jale, cum să-l dai? Să stau cu inima tângă”, spune femeia.
De trei ani, mama lui i-a devenit și asistentă personală, muncă ce era plătită cu circa 4.000 de lei pe lună. Duce evidența la tot ce face, iar raportul lunar îl depune la direcția de asistență socială a sectorului.
Citește întreg articolul pe Tv8.md.
De menționat că mai mulți asistenți sociali din capitală riscă să fie concediați, iar cei rămași să primească un salariu cu 50% mai mic. Primăria a justificat decizia prin resursele insuficiente din bugetul municipal și a acuzat, la rândul său, guvernarea că a provocat situația prin refuzul de a plăti salariile asistenților sociali din bugetul de stat.
În prezent, un asistent personal primește un salariu de circa 3.100 de lei.
