Ședința este parte a misiunii desfășurate în perioada 22 aprilie – 2 mai cu reprezentanții autorităților din R. Moldova, scopul acesteia fiind de a discuta progresele în implementarea angajamentelor din Memorandumul actual privind politicile economice și financiare, precum și negocierea noilor prevederi, transmite Ultimelestiri.md.
Echipa FMI a fost reprezentată de expertul Departamentului afaceri fiscale (FAD), Camilo Gomez Osorio, și reprezentantul rezident al FMI în R. Moldova, Svetlana Cerović.
De asemenea, la ședință s-a alăturat economistul din cadrul Departamentului afaceri fiscale, Enriko Aav, responsabil de cooperarea dintre FMI și Serviciul Fiscal de Stat, care este în misiune împreună cu colega sa, Telita Snyckers, pentru a oferi instruiri extinse pentru angajații SFS la subiectul managementului riscurilor de neconformare fiscală.
Cu referire la criteriile de performanță structurală din Memorandum, directorul SFS a menționat despre programul automatizat de asigurare a disciplinei de raportare a obligațiilor fiscale, care presupune identificarea automatizată a contribuabililor care nu au depus declarațiile pentru TVA și accize, precum și calcularea automatizată a penalităților și blocarea/deblocarea conturilor.
Scopul sistemul respectiv constă în automatizarea procesului de conformare benevolă a contribuabililor aferent neprezentării/prezentării tardive a dărilor de seamă fiscale.
În acest context, Olga Golban a comunicat și despre alte activități desfășurate de autoritatea fiscală, în scopul consolidării funcției de asigurare a veniturilor bugetare. Acestea se referă la automatizarea serviciilor fiscale și simplificarea și eficientizarea interacțiunii cu contribuabilii; dezvoltarea sistemului de analiză și gestiune a riscurilor de neconformare fiscală; promovarea utilizării echipamentelor de casă și control conectate la SIA „Monitorizarea electronică a vânzărilor”, inclusiv în contextul furnizării datelor primare pentru alte sisteme.
