Într-o vizită de lucru la București, guvernatorii celor două bănci, Anca Dragu și Mugur Isărescu, și-au exprimat determinarea de a consolida cooperarea bilaterală și de a desfășura mai multe proiecte comune în realizarea reformelor necesare pentru continuarea parcursului european al Republicii Moldova, transmite Ultimelestiri.md.
Totodată, conducerea BNR a reiterat deschiderea și disponibilitatea de a susține banca centrală din Republica Moldova în diverse domenii prin intermediul schimbului de experiență și prin asistența tehnică în scopul alinierii cadrului de reglementare și supraveghere financiară la standardele Uniunii Europene.
În cadrul vizitei, au fost discutate perspective noi de colaborare pe mai multe dimensiuni, precum dezvoltarea unui cadru de cooperare și schimb de informații între BNM și BNR în domeniul rezoluției bancare, conturilor internaționale, cercetărilor fundamentale și aplicate, îmbunătățirea cadrului de reglementare etc.
Vizita de lucru la București a fost întreprinsă în perioada 25-26 ianuarie. Din delegația BNM mai fac parte prim-viceguvernatorul BNM, Vladimir Munteanu, și viceguvernatorul, Constantin Schendra.
Scopul vizitei este preluarea celor mai bune practici în domeniul financiar-bancar în contextul procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
