Anterior, timp de şapte ani şi ceva, Marian Brînza a ocupat funcţia de director general interimar al CET-Nord, unde a ajuns după ce a fost şef-adjunct al Direcţiei generale teritoriale "Nord" din cadrul Centrului Naţional Anticorupţie, transmite Ultimelestiri.md cu referire la mold-street.com.
Demisia are loc în contextul unui scandal privind cesiunea unui teren pentru construcția unei centrale electrice de circa 100 MW către un investitor american, care promite investiţii de peste 300 milioane dolari şi cu care ministerul Energiei a semnat un memorandum încă în septembrie 2025.
Potrivit unei anchete TV8, Marian Brînza ar fi refuzat condițiile de cesiune a terenului pentru construcția viitoarei centrale electrice pe care insista ministerul. În rezultat, directorul CET-Nord ar fi fost forţat să îşi dea demisia, scrie TV8.
Marian Brînza neagă faptul că demisia sa ar fi legată de proiectul de construcție a centralei electrice pe gaz finanțată de americani.
„Am depus cererea de demisie pe 6 aprilie, cu încheierea mandatului de director CET-NORD din data de 1 mai. Decizia este una personală și are la bază considerente care nu vizează activitatea operațională a întreprinderii. Decizia de demisie nu are legătură cu proiectul menționat și nu a fost determinată de eventuale divergențe legate de acesta. SA CET-Nord nu a recepționat solicitări pentru alocarea unui teren sau spațiu pentru construcția unei centrale electrice pe gaz cu o capacitate de 100 MW”, a declarat Marian Brînza, citat de TV8.
CET-Nord a finalizat anul trecut cu venituri de circa 684 milioane lei, în scădere cu 16 milioane lei faţă de 2024. Totodată după un profit de circa 47 milioane lei înregistrat în 2024, întreprinderea statului a încheiat anul trecut cu pierderi de peste 37 milioane lei.
