Invitat la emisiunea „Cutia Neagră”, oficialul a precizat că întârzierile nu sunt cauzate de lipsa finanțării, ci de capacitatea limitată a companiilor de construcții de a prelua și realiza volumul de lucrări, transmite Ultimelestiri.md cu referire la tv8.md.
Potrivit ministrului, în 2025 autoritățile s-au confruntat cu un deficit de agenți economici în domeniu. În cazul unor licitații organizate de primării, la circa 30% dintre proceduri nu s-a înscris nicio companie. Situații similare s-au înregistrat și la proiectele pentru modernizarea curților, cu valori de până la cinci milioane de lei, unde autoritățile se așteptau la o competiție mai mare.
Totodată, o parte dintre contracte au fost adjudecate de aceeași companie. Din 58 de curți scoase la licitație, 11 au fost câștigate de un singur operator economic, care a prezentat cea mai avantajoasă ofertă, criteriul principal fiind prețul cel mai mic.
Pentru a evita concentrarea contractelor, regulamentul urmează să fie modificat. Astfel, o companie nu va putea câștiga mai mult de cinci proiecte în cadrul aceluiași program, indiferent de oferta depusă.
Ministrul a anunțat că în primăvara acestui an vor fi scoase la licitație încă 32 de curți, pentru care documentația tehnică este deja finalizată.
