Proiectul beneficiază de un grant de aproape 7 milioane de lei, care va fi implementat în perioada octombrie 2026 – decembrie 2027. Fondurile vor fi direcționate către 11 incubatoare de afaceri, prin intermediul cărora vor fi susținute întreprinderile mici și mijlocii, transmite Ultimelestiri.md cu referire la logos-pres.md.
Potrivit ministrului Dezvoltării Economice și Digitalizării, Eugeniu Osmochescu, programul va avea trei direcții prioritare: creșterea eficienței energetice, consolidarea rezilienței climatice și promovarea egalității de gen în mediul antreprenorial.
„Cel mai important sunt însă cifrele care reflectă impactul acestor aproape 7 milioane de lei asupra mediului de afaceri: economii anuale de circa 860 de mii de lei pentru întreprinderile mici și mijlocii, o sumă considerabilă pentru astfel de afaceri, dar și o reducere cu aproximativ 108 tone a emisiilor de dioxid de carbon, care nu vor mai fi eliberate în atmosferă, contribuind astfel la protecția mediului”, a declarat Osmochescu.
Prin hotărârea aprobată, Guvernul l-a împuternicit pe directorul ODA, Vadim Codreanu, să semneze acordul de colaborare cu PNUD pentru implementarea proiectului.
