Pe parcursul discuțiilor, Alexandru Munteanu a accentuat că, în prezent, Guvernul urmărește câteva obiective strategice: relansarea economiei naționale, implementarea agendei europene și asigurarea securității statului. Totodată, pentru îndeplinirea lor, Guvernul are un plan clar pentru îmbunătățirea climatului investițional, susținerea întreprinderilor mici și mijlocii, sporirea productivității și crearea noilor locuri de muncă, transmite Ultimelestiri.md.
În același timp, premierul a asigurat reprezentanții FMI că vor continua acțiunile referitoare la politica bugetar-fiscală, anticorupție și statul de drept, precum și continuarea reformării justiției.
„Întrevederea a reconfirmat angajamentul de a consolida cooperarea cu FMI pentru ca măsurile întreprinse să contribuie la îmbunătățirea calității vieții cetățenilor Republicii Moldova”, a menționat Alexandru Munteanu.
Experții FMI se vor afla în Republica Moldova în perioada 4-17 decembrie, pentru a analiza evoluțiile recente din economie, perspectivele și riscurile la nivel macroeconomic.
![]()
![]()
![]()
