Autoritățile locale au aprobat alocarea unor fonduri din soldul bugetar disponibil, direcționate către proiecte care vizează atât modernizarea spațiului public, cât și consolidarea identității comunitare, transmite Ultimelestiri.md.
Printre principalele inițiative se numără extinderea iluminatului stradal. Pentru acest proiect, consiliul local a alocat suma de 159.532 de lei.
Pe lângă acest proiect, vor fi realizate și alte investiții importante – pentru elaborarea planului tehnic necesar reparației străzii centrale, pentru reparația trotuarului din fața Monumentului Eroilor, loc cu valoare simbolică pentru comunitate, pentru achiziționarea costumelor naționale, destinate activităților Căminului Cultural.
În total, suma repartizată pentru aceste inițiative se ridică la 276.003 lei, proveniți din soldul liber format la începutul anului 2024.
