Potrivit presei locale, până acum, cel puțin jumătate din strugurii din plantațiile din Găgăuzia au fost recoltați, transmite Ultimelestiri.md.
Șeful Direcției principale a Complexului Agroindustrial UTA Găgăuzia, Serghei Ibrișim, spune că aproximativ 60% din struguri au fost recoltați, iar viticultorii „s-ar putea să aibă probleme cu strugurii rămași neculeși”.
„Strugurii deja copți sunt suprasaturați cu umiditate și explodează. În consecință, acest lucru va afecta calitatea vinului sau a altui produs final”, a spus Serghei Ibrișim.
De asemenea, aproximativ 10 la sută din floarea-soarelui și aproximativ o treime din câmpurile de porumb au rămas nerecoltate.
