Potrivit datelor operative, în același interval, autoritatea fiscală a continuat acțiunile de promovare a conformării voluntare a contribuabililor, prin intermediul vizitelor fiscale. Astfel, angajații instituției au efectuat 295 de vizite fiscale la 228 de contribuabili, transmite Ultimelestiri.md.
Tot în perioada de referință, Direcția generală control a emis 85 de decizii privind încălcarea legislației fiscale, fiind calculate obligații suplimentare la buget în valoare totală de 35,9 milioane de lei.
Din această sumă, 30,6 milioane de lei reprezintă impozite, taxe, majorări de întârziere și alte plăți, iar 5,3 milioane de lei constituie amenzi aplicate.
Serviciul Fiscal de Stat a emis și 65 de decizii privind restituirea TVA, acceptând spre rambursare din buget suma de 137,6 milioane de lei.
Pentru recuperarea restanțelor fiscale, instituția a aplicat măsuri de executare silită, prin care a încasat suplimentar 43,72 milioane de lei.
Totodată, în aceeași săptămână, autoritatea fiscală a preluat la evidență 39 de dosare cu bunuri confiscate, în valoare totală de 972.560 de lei.
Din comercializarea bunurilor confiscate, în bugetul de stat au fost transferați 1,29 milioane de lei, dintre care 1,02 milioane de lei prin intermediul Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale.
