Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a declarat că mesajele audio ar fi fost generate cu ajutorul inteligenței artificiale. Specialiștii investighează atât conținutul acestora, cât și numerele de telefon de pe care au fost transmise, transmite Ultimelestiri.md cu referire la hotnews.ro.
„A fost semnalată o alertă cu bombă de pe două numere de telefon din afara României: un număr cu prefix de Ucraina și unul cu prefix de Polonia. Se fac investigații cu privire la aceste numere”, a declarat Radu Miruță la Digi24.
Potrivit ministrului, prin intermediul celor două numere a fost transmis un mesaj audio în limba română, despre care specialiștii consideră că a fost creat cu inteligență artificială.
Alerta a vizat zona Porții 1 a Portului Constanța. Prefectul județului, Adrian Picoiu, a precizat că apelul la Serviciul 112 a fost recepționat în jurul orei 11:30. Mesajul anunța existența mai multor bombe în zona Terminalului de Pasageri, Dana 0.
Personalul din clădirile vizate a fost evacuat, iar angajații au fost scoși în curte. Echipele specializate, inclusiv reprezentanți ai Serviciului Român de Informații, au început verificările la fața locului.
Radu Miruță a precizat că Portul Constanța nu a fost închis în totalitate. Au fost evacuate doar persoanele din clădirile pentru care specialiștii SRI au considerat necesară aplicarea acestei măsuri.
Inițial, unele publicații locale au relatat că traficul în port a fost oprit, inclusiv pentru nave, iar marinarii nu puteau intra în terminal sau ieși în larg. Ministrul interimar al Apărării a infirmat însă informația privind închiderea întregului port.
Situația este în continuare în dinamică, iar autoritățile desfășoară verificări pentru a stabili dacă amenințarea este reală și pentru a identifica persoanele care au transmis mesajele.
