Nivelul apelor Dunării a coborât marți, 28 iulie, până la cel mai scăzut prag din istorie, de doar 28 de centimetri, scrie Index. Mai mult, în orașul Baja nivelul apei fluviului a scăzut până la 14 centimetri, transmite Știri.md cu referire la stirileprotv.ro.
Recordul anterior al cel mai scăzut nivel al apei măsurat în Budapesta era de 33 de centimetri, pe 25 octombrie 2018.
Reamintim că autoritățile române au anunțat deja că Dunărea are în țara noastră cel mai scăzut debit din ultimii 30 de ani. Din cauza nivelului extrem de scăzut al Dunării, Reactorul 1 de la Centrala Nucleară Cernavodă, care asigură aproximativ 10% din necesarul de energie al României, a fost oprit.
Autoritățile maghiare spun că ar trebui regândit urgent sistemul de tarifare a apei din Budapesta, deoarece apa devine o resursă din ce în ce mai valoroasă din cauza schimbărilor climatice. În prezent, din cauza nivelului scăzut al apei fluviului, cel puțin 15 nave-hotel așteaptă pe secțiunea maghiară a Dunării.
Seceta extraordinară afectează deja și funcționarea Centralei Nucleare Paks, unde producția uneia dintre unități a trebuit să fie redusă cu 254 de megawați din cauza nivelului record al apei.
Dunărea va scădea și mai mult în perioada următoare
De asemenea, majoritatea navelor de marfă nevoite să acosteze din cauza nivelului scăzut al apei. Unele nave de marfă pot opera doar cu încărcături extrem de mici, utilizând doar 10-20% din capacitatea lor de transport.
Potrivit sursei citate, nivelul scăzut al apei Dunării îngreunează navigația navelor cu pescaj mai mare nu doar în Ungaria, ci practic de-a lungul întregii secțiuni navigabile de 2.412 kilometri a fluviului. Din motive de siguranță, trebuie menținută o distanță de cel puțin 10 centimetri între fundul navei și albia râului.
Index precizează că în perioada următoare nu se așteaptă precipitații semnificative în bazinele hidrografice alpine ale Dunării sau în bazinul hidrografic al Tisei.
Mai mult, un alt val de căldură intensă își face simțită deja prezența în Alpi și Bazinul Carpatic, astfel încât în următoarele zile se așteaptă niveluri stagnante și în scădere lentă a apei pe secțiunea maghiară a Dunării și pe secțiunile Tisei care nu sunt îndiguite. Aceștia au adăugat că nivelul albiei râului va rămâne foarte scăzut.
