Focul a izbucnit marți în apropierea localității Kambi, într-o zonă cu vegetație joasă și deșeuri. Serviciul de Protecție Civilă din Grecia a emis alerte prin sistemul 112 pentru locuitorii din Agios Charalambos, Kambi, Bougados, Aneratzia și Kamari, care au fost îndemnați să se deplaseze spre localitatea de coastă Aliki, transmite Ultimelestiri.md cu referire la IPN.
Intervenția este realizată atât la sol, cât și din aer, cu ajutorul avioanelor și elicopterelor. Pompieri și echipamente suplimentare au fost aduse de pe insulele vecine Naxos și Syros. Autoritățile nu au raportat victime sau pagube materiale, iar cauza incendiului este investigată.
Grecia menține un nivel ridicat de alertă pentru incendii în mai multe regiuni, pe fondul temperaturilor ridicate, al vegetației uscate și al vânturilor puternice.
Între timp, incendiile de vegetație continuă și în Spania și Franța, pe fondul unui nou val de căldură. În Franța, 16 departamente se află sub cod portocaliu de caniculă, cu temperaturi prognozate de până la +41 de grade Celsius. În Gironde, autoritățile avertizează asupra riscului reaprinderii focarelor din cauza vântului uscat.
În Spania, incendiul din Burgohondo, considerat cel mai mare din istoria țării, a distrus peste 43 de mii de hectare de pădure. Deși mii de persoane evacuate au revenit în localitățile lor, autoritățile avertizează că situația rămâne instabilă din cauza temperaturilor ridicate.
