Iohannis a făcut aceste declarații la Bruxelles, la reuniunea informală a Consiliului European pe teme de apărare, transmite Ultimelestiri.md cu referire la stirileprotv.ro.
Întrebat de jurnaliști dacă se gândește să dea curs vocilor care îi cer să plece de la Palatul Cotroceni, Klaus Iohannis a spus că în Constituție ”scrie foarte clar” că trebuie să stea până o să predea mandatul președintelui nou ales.
”Cred că este o temă vehiculată din motive populiste și electoraliste, pentru că, nu-i așa, funcționăm după Constituție și atunci când am fost ales, peste 6 milioane de români mi-au dat votul pentru ca să fac lucrurile ca la carte. Iar cartea este Constituția. Și în Constituție scrie foarte clar și îmi spune că trebuie să stau până predau mandatul președintelui nou ales.
Cred că am lămurit cu asta toată discuția și oricum nu cred că despre asta trebuie să vorbim. Eu, oricum, peste puține luni plec și ce am făcut este de domeniul trecutului. Mi le asum și pe cele bune, și pe celerele, dar acum trebuie să ne pregătim pentru noi alegeri. România trebuie să aleagă un președinte și românii trebuie să înțeleagă că asta este tema pe care trebuie să o discutăm. Nu văd sincer o utilitate în discuții prelungite despre dacă trebuia să stau sau nu trebuia să stau, nu asta este tema.” – a spus Klaus Iohannis.
Un comentariu
Pingback: Maia Sandu: Îi mulțumesc lui Klaus Iohannis pentru tot ce am realizat împreună - Ultimele ştiri din Moldova