Un covor transparent de nevertebrate a acoperit malul mării la Saturn! De la înălţime se vede cum micile golfuri ale staţiunii sunt invadate de creaturile marine, transmite Ultimelestiri.md cu referire la observatornews.ro.
Cristina Niţă, reporter Observator: Sute de meduze au fost aduse la ţărm de curenţi în Staţiunea Saturn. Au dimensiuni mari, de aproximativ de 40-50 de centimetri, iar multe dintre ele sunt deja în descompunere.
Localnicii şi turiştii se tem de un focar de infecţie
Dincolo de imaginea deprimantă şi mirosul neplăcut, invazia de meduze îi sperie pe localnici şi puţinii turişti din zonă – se tem de un focar de infecţie.
– Dezolant! Toată vegetaţia asta marină care este pe aici aduse de valuri, plus meduzele astea de care nimeni nu are grijă. Astea vor putrezi aici. În afară de mirosul specific, mai pot apărea şi alt boli.
– Ele sunt frumoase, sunt spectaculoase meduzele, îmi pare rau că au eşuat aici pe mal.
– Nu am văzut niciodată atâtea meduze, nu ştiu care e cauza, dar e urât.
Cum explică specialiştii fenomenul
Fenomenul este, însă, doar modul în care natura reglează anual populaţia de meduze.
Adrian Bîlbă, doctor în ştiinţe: Când apa se răceşte, şi acum a început să se răcească, în primul rând le moare hrana, se reduce numărul de alge, organisme pe care ele le filtrează şi nu mai au ce mânca.
George Harcotă, specialist INCDM: De obicei, ele apar în această perioadă pentru că sunt furtuni puternice, în căutare de hrană, ele vin mai aproape, spre mal. Iar atunci, din cauza valurilor, ajung să euşueze pe mal.
Biologii spun că tot natura va curăţa plajele – valurile vor spăla ţărmul curând. Iar când marea se va răci, altă specie de meduze va invada ţărmul.
