La scurt timp după publicarea imaginilor, în jurul orei 21:00, reacțiile au fost rapide. Nicușor Dan a convocat o conferință de presă o oră mai târziu, în care a dezmințit categoric acuzațiile și a anunțat că va depune o plângere penală împotriva Elenei Lasconi pentru fals și înșelăciune, transmite Ultimelestiri.md cu referire la g4media.ro.
„Pozele postate sunt un fals grosolan. Această pretinsă întâlnire nu a avut loc niciodată”, a declarat Nicușor Dan.
El a subliniat că singura dată când s-a aflat în același loc cu Florian Coldea a fost în 2014, la o recepție publică de Ziua Franței, unde i-a spus „bună ziua” în treacăt.
„Doamna Lasconi de câteva zile face jocul sistemului. Face jocul candidatului sistemului, domnul Antonescu”, a declarat Nicușor Dan, referindu-se la Crin Antonescu, un alt contracandidat.
El a adăugat că se simte vizat de o campanie „murdară” orchestrată de „sistemul” reprezentat, în opinia sa, de Marcel Ciolacu, liderul PSD și actual premier.
„Același sistem care protejează mafia imobiliară și care manipulează instituții precum AEP și CNA”, a adăugat el.
Nicușor Dan a spus că nu recunoaște locația din imagini și că, în afară de un cadru în care apare el, celelalte fotografii sunt neclare.
„Nu știu despre ce locație este vorba. Poate nici nu este în București”, a spus acesta.
Și Victor Ponta a reacționat virulent la acuzațiile lansate de Elena Lasconi. Fostul premier a calificat postarea acesteia drept „fake news” și „propagandă ordinară” orchestrată de Lasconi, Antena 3 și Dan Voiculescu, acuzându-i că îl susțin pe Crin Antonescu.
El a anunțat că va depune și el plângere penală împotriva Elenei Lasconi și a televiziunii Antena 3.
„NU m-am întâlnit NICIODATĂ cu Nicușor Dan într-o casă privată sau în alt loc, cu excepția dezbaterii de la TVR! NU m-am întâlnit cu Florian Coldea NICIODATĂ în 2024 sau 2025! Aceste falsuri grosolane sunt propagate prin «Joker»-ul Lasconi!”, a scris Ponta pe contul său de Facebook.
El a promis că va merge în instanță pentru a sancționa „minciuna și manipularea”. Lasconi a susținut, într-o emisiune televizată anterioară publicării imaginilor, că presupusa întâlnire ar fi avut loc în decembrie 2024, după anularea alegerilor. Ea nu a furnizat detalii suplimentare, dar a spus că a primit imaginile de la un paparazzo, postând și o captură de ecran cu un email ca presupusă dovadă.
În dezbaterea electorală de miercuri organizată de Antena 3, Lasconi l-a întrebat public pe Nicușor Dan despre o eventuală întâlnire cu Coldea, sugerând că există contradicții în declarațiile acestuia privind legătura cu fostul șef al SRI. Dan a răspuns atunci că a lămurit deja această chestiune și că nu are nimic de ascuns.
Cetățenii români din Republica Moldova își pot exercita dreptul de vot începând de astăzi, 2 mai, în cadrul alegerilor prezidențiale din România. Cele 64 de secții de votare organizate pe teritoriul R. Moldova vor fi deschise timp de trei zile – vineri, sâmbătă și duminică – în intervalul orar 07:00–21:00.

Un comentariu
Pingback: Cum a răspuns Lasconi la plângerile penale depuse de Dan şi Ponta - Ultimele ştiri din Moldova