Potrivit autorităților române, echipe de specialiști ai Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului Român de Informații continuă cercetările la locul incidentului. Cele două persoane rănite în urma exploziei au fost transportate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Galați pentru îngrijiri medicale, transmite Ultimelestiri.md.
Ministerul Apărării de la București condamnă acțiunile Federației Ruse și susține că incidentul reprezintă „o nouă provocare la adresa securității regionale și a stabilității în zona Mării Negre”.
„Astfel de incidente demonstrează lipsa de respect a Federației Ruse față de normele de drept internațional și pun în pericol nu doar siguranța cetățenilor români, ci și securitatea colectivă a NATO”, se arată în comunicatul instituției.
Potrivit informațiilor oficiale, în noaptea de 28 spre 29 mai, Federația Rusă a reluat atacurile cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România.
Una dintre drone a pătruns în spațiul aerian românesc, fiind urmărită de radarele armatei până în zona de sud a municipiului Galați, unde s-a prăbușit pe acoperișul unui bloc de locuințe. Impactul a fost urmat de un incendiu.
La fața locului intervin echipe specializate ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, ale Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informații și Poliției Române.
Ministerul Apărării Naționale precizează că radarele au detectat mai multe drone care evoluau în apropierea spațiului aerian al României. În acest context, două aeronave F-16 aflate în serviciul de Poliție Aeriană au decolat la ora 01:19 de la Baza 86 Aeriană Fetești, fiind sprijinite de un elicopter IAR-330 SOCAT al Forțelor Aeriene Române. Piloții au avut autorizare de angajare a țintelor pe întreaga durată a alertei.
De asemenea, Centrul Național Militar de Comandă a informat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență despre necesitatea alertării populației. Ca urmare, au fost emise mesaje RO-Alert pentru județele Tulcea, Galați și Brăila.
