Domenico Lanza provine dintr-o veche familie nobiliară siciliană și deține mai multe proprietăți valoroase, conturi bancare, dar și domeniul Casale della Falcognana, o proprietate istorică situată pe Via Ardeatina, la periferia Romei. Conacul, ridicat în secolul al XV-lea de familia Colonna, este considerat una dintre cele mai importante proprietăți private din zonă, transmite Ultimelestiri.md cu referire la antena3.ro.
Anchetatorii susțin că românul, identificat drept Toni Ciprian Popescu, ar fi profitat de vârsta înaintată și de vulnerabilitatea bătrânului pentru a intra tot mai mult în cercul său apropiat. Relația dintre cei doi ar fi început în 2016, când Popescu a devenit îngrijitorul lui Lanza.
Potrivit procurorilor, planul ar fi culminat cu o declarație de paternitate semnată în fața unui notar. Prin acest act, aristocratul italian ar fi recunoscut că Popescu este fiul său natural. Pentru a face povestea credibilă, românul ar fi susținut că bătrânul ar fi avut în trecut o relație cu mama sa. Anchetatorii afirmă însă că nu există dovezi care să confirme această versiune, motiv pentru care bărbatul este cercetat și pentru fals.
În dosar apare și numele unui cetățean brazilian, Eduardo Pereira, despre care anchetatorii spun că l-ar fi ajutat pe Popescu în presupusa schemă. Cei doi sunt acuzați de înșelăciune și de abuz asupra unei persoane vulnerabile.
Procurorii susțin că, înainte de tentativa de a obține acces la întreaga avere, Popescu ar fi beneficiat deja de mai multe avantaje financiare. Acesta ar fi intrat în posesia unui apartament de pe Via Tuscolana, vândut ulterior pentru aproximativ 180.000 de euro. În plus, anchetatorii spun că cei doi ar fi locuit fără chirie într-un alt imobil al familiei și ar fi beneficiat de vacanțe și renovări achitate din banii bătrânului.
Domenico Lanza are o fiică cu dizabilități severe, considerată moștenitoarea legală a averii familiei. Tocmai această situație ar fi amplificat temerile apropiaților că patrimoniul ar putea ajunge în mâinile altor persoane.
Judecătorii italieni au dispus deja primele măsuri preventive în acest caz. Toni Ciprian Popescu și Eduardo Pereira au primit interdicția de a se apropia de Domenico Lanza și sunt monitorizați cu brățări electronice până la finalizarea anchetei.
