Campania de recoltare a început pe 6 iulie, iar în unele exploatații agricole se estimează o producție de aproximativ cinci tone de grâu la hectar, transmite Ultimelestiri.md cu referire la moldova1.md.
Fermierul Sergiu Spinei spune că, în pofida perspectivelor bune privind recolta, rentabilitatea culturii rămâne principala preocupare.
„Cea mai mare problemă e că noi nu avem un preț adecvat. Dacă ar costa măcar 3,50 lei, am avea o rentabilitate de aproximativ 10%. Astăzi, prețul este de 2,80 lei, inclusiv TVA. Fără TVA, rămân aproximativ 2,55 lei pe kilogram, iar la o producție de cinci tone încasările nu acoperă costurile de producție”, a declarat agricultorul pentru Moldova 1.
Potrivit acestuia, costurile de producție ajung la aproximativ 17.000 de lei pe hectar, ceea ce înseamnă că, la prețurile actuale, cultivarea grâului generează pierderi.
În același timp, fermierul afirmă că a investit în utilaje moderne pentru a eficientiza lucrările agricole. După recoltare, terenurile sunt prelucrate cu tractoare dotate cu sisteme GPS și tehnologii de ghidare prin satelit, care permit executarea lucrărilor cu un grad ridicat de automatizare.
La nivel național, grâul este cultivat pe aproape 340.000 de hectare. Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare estimează o producție medie de 4,6 tone la hectar și o recoltă totală de aproximativ 1,58 milioane de tone.
Secretarul de stat al ministerului, Vasile Șarban, susține că nivelul producției va fi suficient pentru a acoperi necesarul intern.
„În acest an vom avea o recoltă destul de bună, ceea ce va asigura securitatea alimentară a țării. Necesarul de grâu al Republicii Moldova este de aproximativ 350–380 de mii de tone”, a declarat oficialul.
În 2025, agricultorii au recoltat aproximativ 1,59 milioane de tone de grâu, cu 33% mai mult decât în sezonul precedent, productivitatea medie fiind de circa 4,5 tone la hectar.
