Datele unui studiu realizat de Novel Research arată că piața neagră a tutunului din regiunea Moldovei românești a ajuns, în prima jumătate a anului 2026, la 14,7% din consumul total, iar autorii cercetării susțin că o mare parte din țigările de contrabandă provin din Republica Moldova, transmite Ultimelestiri.md cu referire la europalibera.org.
Autoritățile române confirmă amploarea fenomenului. În județele Iași, Vaslui și Botoșani, aflate la granița cu R. Moldova, capturile de țigări de contrabandă s-au dublat în 2025 față de anul precedent, de la 980.000 de pachete la peste două milioane de pachete.
Cu toate acestea, marile dosare de contrabandă se sting în instanță. Pe 3 iulie 2026, Tribunalul Iași a închis cel mai amplu dosar de contrabandă cu țigări din ultimii ani, după ce termenul de prescripție a expirat.
Ancheta, instrumentată de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), a presupus utilizarea de agenți sub acoperire, peste 80 de mandate de supraveghere tehnică, filaje, interceptarea a șase transporturi și zeci de percheziții. În dosar au fost trimise în judecată 15 persoane, însă procesul a durat cinci ani.
În timpul procesului, Autoritatea Vamală din România a solicitat recuperarea unui prejudiciu de 683.221 de lei românești, reprezentând accize, TVA și taxe vamale neachitate, însă a reușit să recupereze doar 1.300 de lei. În același timp, doar plata avocaților din oficiu ai inculpaților a depășit 8.000 de lei românești, fără a include costurile anchetei.
Acesta este al doilea dosar de contrabandă cu țigări provenite din R. Moldova închis prin prescriere la Iași în ultimele săptămâni și al treilea astfel de caz din 2026 în regiunea Moldovei românești, după un dosar soluționat în februarie de Tribunalul Botoșani.
Potrivit centralizării realizate de jurnaliști, 74 de persoane acuzate de contrabandă cu țigări au scăpat de condamnări în cele trei dosare.
Anchetele arată că rețelele de trafic au membri pe ambele maluri ale Prutului. Mărcile de țigări implicate, precum Plugarul, Ritm, Ashima și Marble, sunt cunoscute pe piața din R. Moldova.
Într-un dosar instrumentat la Botoșani, procurorii au stabilit că cetățeni moldoveni traversau noaptea Prutul și ascundeau baxurile cu țigări în vegetația de pe malul românesc, de unde erau preluate ulterior cu automobile. Un singur transport, efectuat în noaptea de 23 septembrie 2013, a cuprins 111 baxuri, adică 55.500 de pachete de țigări.
Din dosarul închis recent la Iași reiese că țigările erau transportate inclusiv cu taxiuri, pentru a evita suspiciunile autorităților.
Anchetele au scos la iveală și existența unor complicități. În dosarul de la Botoșani apare informația că un transport a fost amânat deoarece „grănicerii moldoveni nu și-au dat acceptul” pentru trecerea mărfii la ora stabilită. Tot în același dosar a fost trimis în judecată un polițist de frontieră român, acuzat că transmitea prin SMS informații despre patrulele de la frontieră, iar un primar din județul Botoșani ar fi asigurat „siguranța” locului de trecere în schimbul a 10.000 de pachete de țigări pentru fiecare transport.
Autoritățile moldovene avertizează că, în ultimii ani, rețelele de contrabandă folosesc tot mai frecvent drone pentru transportul țigărilor peste Prut. Potrivit notei de fundamentare a unui proiect de lege adoptat de Guvern, în 2025 au fost înregistrate 129 de cazuri de utilizare a dronelor în activități de contrabandă, de zece ori mai multe decât în 2020.
În România, prescrierea dosarelor este explicată prin modificările aduse termenelor de prescripție în urma unor decizii ale Curții Constituționale și Înaltei Curți de Casație și Justiție. În cazul contrabandei cu țigări, termenul general de prescripție este de cinci ani, în baza unei decizii a Curții Constituționale din 2022.
Datele Novel Research arată că, la nivel național, piața neagră reprezintă 10,5% din consumul total de țigări din România. Republica Moldova este a doua sursă a țigărilor de contrabandă, cu o cotă de 15,1%, după Bulgaria (27,7%).
În același timp, în R. Moldova fenomenul este în scădere. Dacă în 2023 țigările de contrabandă reprezentau 12% din piața internă, în 2025 ponderea acestora a coborât la 7,9%.
