Potrivit lui Anatol Șalaru, cea mai importantă problemă pe care o are Republica Moldova este încercarea Rusiei de a destabiliza situația prin o lovitură de stat și de a câștiga alegerile la Chișinău, transmite Ultimelestiri.md, cu referire la tvrmoldova.md.
„E nevoie să explicăm cetățenilor că aderarea la UE nu se face pentru Maia Sandu sau pentru PAS, această oportunitate pe care o avem acum nu se va mai deschide niciodată, această aderare se datorează în linii mari războiului din Ucraina. Până acum doi ani, UE nu lua nici în glumă aderarea R. Moldova la UE, majoritatea politicienilor au cochetat cu Rusia. Acum avem o oportunitate cum nu am mai avut în istoria noastră și nu vom mai avea vreodată, dacă vom rata această șansă. E nevoie toți să ne includem", a declarat fostul ministru al Apărării.
Iar Nicolae Negru susține că, din punctul său de vedere, s-a întâmplat ceva ceea ce mulți spuneau că nu este posibil să se întâmple și unii sceptici și acum își manifestă neîncrederea în ceea ce a început, însă cu toată rezistența din partea unora și cu tot scepticismul din partea altora, s-a început, propriu-zid, procesul de integrare europeană. Astfel, el spune că responsabilitatea este mult mai mare decât ceea ce a fost până acum.
„De acum înainte, jocul e mai serios, acum totul se fixează, totul se înscrie și dacă nu sunt îndeplinite anumite angajamente, se poate opri procesul, poate fi suspendat, la inițiativa Comisiei Europene sau la inițiativa unui stat membru dacă argumentează în mod corespunzător. E un proces tehnologic, fixat, complex, acum cu emoțiile, promisiunile nu mai merge, fiindcă se pune o anumită viteză care trebuie respectată, chiar și stagnarea poate duce la suspendare", a adăugat analistul politic.
La rândul său, politologul de la Bucureşti Cristian Pârvulescu susține că cel mai dificil va fi competența administrativă, de calitatea administrației.
„(…) Capitolele dificile sunt cele legate de statul de drept. Important este că a început, există susținere din partea societății moldovenești. Anul acesta e crucial nu doar în ceea ce privește negocierile. Am încredere în administrația de la Chișinău, mi se pare că își înțelege cât se poate de clar menirea și obiectivele și că nu există alternativă la această cale și nu poate fi amânată foarte mult. Moldova își va îndeplini obiectivele în 4-5 ani de zile, undeva la orizontul 2029 ar putea să îndeplinească criteriile pentru aderare și într-un context favorabil, în 2030 ar putea intra în UE, dar sunt multe probleme care există încă. Să sperăm că linia actuală a UE nu va fi schimbată între timp", adaugă politologul de la Bucureşti, Cristian Pârvulescu.
Ultimelestiri.md amintește că președintele R. Moldova, Maia Sandu, a semnat la 21 iunie Decretul privind inițierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană și a desemnat-o pe Cristina Gherasimov, viceprim-ministrul pentru Integrare Europeană, în calitate de negociator-șef.
În acest sens, președintele R. Moldova i-a urat succes delegației care va reprezenta țara noastră la Luxemburg, la lansarea oficială a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană.
La scurt timp, cele 27 de țări ale Uniunii Europene au confirmat că pe data de 25 iunie vor deschide negocierile de aderare cu Ucraina și R. Moldova.
Astfel, în perioada 24-26 iunie, prim-ministrul Dorin Recean va întreprinde o vizită de lucru în Marele Ducat de Luxemburg. Premierul va conduce delegația țării noastre la prima ședință a Comisiei interguvernamentale R. Moldova – Uniunea Europeană, la care vor fi lansate oficial negocierile de aderare la UE.
R. Moldova a solicitat aderarea la Uniunea Europeană pe data de 3 martie 2022, în aceeași zi cu Georgia și la trei zile după Ucraina. La 17 iunie 2022, Comisia Europeană a recomandat oficial Consiliului Europei să i se acorde R. Moldova o perspectivă europeană și statut de candidat la aderarea la Uniunea Europeană, cu o serie de condiții privind începerea negocierilor de aderare, iar pe data de 23 iunie, Consiliul Europei a oferit R. Moldova statutul de țară candidată la aderare.
Pe data de 14 decembrie 2023, Consiliul Europei a aprobat deschiderea negocierilor pentru aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană. Astfel, țara noastră este una dintre cele nouă țări candidate actuale la UE, împreună cu Albania, Bosnia și Herțegovina, Georgia, Muntenegru, Macedonia de Nord, Serbia, Turcia și Ucraina.
